Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



sâmbătă, 8 noiembrie 2014

8 -Noiembrie


 In fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteste Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil si a tuturor Puterilor ceresti celor fara de trupuri. In ceea ce priveste ierarhia ingereasca, Dionisie Areopagitul vede cetele ingeresti in numar de noua, asezate in cate trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stapanii; Incepatorii, Arhangheli, Ingeri. Biserica si-a dat consimtamantul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei in pictura bisericeasca.
 
       Sfântul Mihail este voievodul oştilor cereşti, primul din ceata Sfinţilor Arhangheli, poartă sabie de foc şi are rolul de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrăjmaşilor. Gavriil înseamnă „bărbat-Dumnezeu”, este arhanghelul bunelor vestiri. El nu poartă sabie de foc, ci crin, fiind aducătorul veştilor bune.

          Sfântul Arhanghel Gavriil este cunoscut credincioşilor ca fiind cel care a adus din cer pe pământ vestea lui Ioachim şi Anei, că va naşte pe Fecioara Maria, iar la plinirea vremii, tot el a vestit pe această Fecioară că de la Duhul Sfânt, ea va naște pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu. Și tot despre Sf. Arhanghel Gavriil se spune că, înfățișându-se în veșmânt alb, a răsturnat piatra de la Mormântul Domnului și a vestit Învierea Domnului, Femeilor Mironosițe… Și așa în multe rânduri în trecut, și noi nădăjduim că și în mai multe chipuri în viitor, Dumnezeu îl va trimite cu vești mântuitoare oamenilor pe pământ, el fiind și numit înger al darului.
Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil datează din secolul al V-lea. La început, a fost o simplă aniversare a sfinţirii unei biserici a Sfântului Mihail, aceasta fiind ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Cu timpul, acest praznic a ajuns să se adreseze şi Sfântului Gavriil, ca apoi să devină sărbătoarea închinată tuturor Sfinţilor Ingeri.
      Conform tradiţiei, în ajunul sărbătorii se oficiază slujba de priveghere, seara, la care sunt prezenţi ierarhul locului şi credincişii. În unele locuri, privegherea durează toată noaptea, fiind însoţită de litie, acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, citirea moliftelor, miezonoptica, psaltirea şi alte citiri şi cântări




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.