Despre post -partea I

                                                                       Text : Părintele Arsenie Papacioc

      Mai întâi de toate vreau să vă spun că postul înseamnă foarte mult (*) şi este deosebit de important pentru toată lumea (@) .

 {- (*) ,, De lucrezi cele ale unei virtuţi mari şi nu simţi gustul răsplătirii ei , să nu te miri.Căci până nu se smereşte omul,nu ia plata lucrării sale. Iar răsplata nu se dă lucrării (ascetice) , ci smereniei .Cel ce o nesocoteşte pe a doua a pierdut pe cea dintâi . Cel ce a luat-o înainte şi a luat răsplata bunătăţilor ,întrece pe cel ce are lucrarea virtuţii . Virtutea este maica întristării ; şi din întristare se naşte smerenia;şi smereniei i se dă harul . Deci răsplata nu se dă virtuţii , nici ostenelii pentru ea, ci smereniei ce se naşte din ele. Dacă aceasta lipseşte ,în deşert se fac cele dintâi . Căci smerenia aduce, chiar şi fără fapte , iertarea multor păcate . Iar faptele fără smerenie sunt, dimpotrivă , nefolositoare. Ba ne pregătesc şi multe rele "-Sfântul Isaac Sirul .}

{-(@),, Iată rugăciunea-rugăciunea este jumătatea Evangheliei , iar postul este cealaltă jumătate . Iată unitatea întregii Evanghelii ! Domnul a făcut cunoscută aceasta : Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 21).Aceasta înseamnă că orice păcat , orice demon ,orice necurăţie,orice moarte ,se alungă cu rugăciune şi cu post "-Sfântul Iustin Popovici .}

     Dar am înţeles sensul şi nu vreau să mai fac introduceri obositoare. Vă spun că postul îl vindecă pe om de duhurile rele care l-au atacat.
 Postul nu este numai o reţinere de la mâncare (#) ci este şi o rugăciune.

   { (#) Atunci când mâncăm trebuie să ne şi rugăm .Toate mâncărurile au înăuntru lor puterea ziditoare a lui Dumnezeu . Astfel ,cu rugăciunea , apropiem materia hrănitoare şi asta ne ajută. Mâncarea dă energie trupului , avem nevoie de ea pentru a putea să lucrăm şi pentru a avea putere de rugăciune.
 Pentru cei ce se roagă ,puterea mâncării se preface în putere duhovnicească .
   Cei ce se roagă puţin suferă de faptul că puterea şi energia mâncării se transformă cel mai mult în patimi şi în lăcomie .În situaţii din acestea este nevoie de post " - Părintele Sofronie Saharov .  }

                                         Postul înseamnă iubire şi iertare .
  N-ai făcut lucrul acesta şi refuzi să-l faci , conştient că refuzul tău e rău :aici e primejdia cea mare.Uite , nu aţi fost în situaţia de a vă afla în ceasul morţii să puteţi intui ce se poate întâmpla în acele clipe de sfârşit ": acele grozave regrete (atât de binecuvântate momente ), în care poţi să te sfinţeşti chiar . 
  Şi-aceste lucruri le evaluăm cu o nepăsare şi cu o iubire de sine şi , în sfârşit , cu un sfat vrăjmaş împungi pe fratele tău acolo unde trebuie sărutat :în inima lui . Credeţi că aceste lucruri sunt puse în discuţiee numai pentru că au mai fost puse şi se repetă ? Ştie toată lumea ,mai ales cei din domeniul medical , că postul de alimente este indicat la anumite intervale de timp , dar aceasta nu înseamnă că trebuie să mori de foame. În ănchisorile comuniste ,nu a fost vorba numai de lipsa de mâncare , ci te duceau şi la răcitor , la regim de exterminare. Dar ce s-a constatat :toţi cei care am făcut închisoare pe timpul comunismului , pe motive religioase , ne-am  vindecat de foarte multe boli , care puteau veni după aceea . Nu era o noutate pentru noi. Greutatea aceasta a trupului o duceam , pentru că este nevoie de forţă .
   Marele Merşter l-a făcut pe om foarte bine şi de aceea, printr-un post riguros, poţi ţine în frâu ceea ce este bine făcut. Dacă exagerezi postind, faci o mare greşeală . ( $)
Trebuie să ai o măsură peste tot. Se spune că ,, omul este măsura tuturor lucrurilor "dacă vă este cunoscută expresia rostită de filosoful grec Protagoras ( 487 î . Hr. - 420 î.Hr.) .
  
 { ( $),, Postul nu înseamnă doar înfrânare de la mâncare , ci mai ales o strictă înfrânare a simţurilor .Atunci când simţurile sunt hrănite de lucruri exterioare , ( imagini pervertite ,cuvinte hulitoare ,)ele transmit o cantitate corespunzătoare de otravă minţii şi inimii , care ucide viaţa în Domnul a bietului suflet . Părinţii noştri au atâtea să ne spună despre sfântul post al simţurilor. Întreaga lor învăţătură este în special îndreptată spre curăţirea minţii de năluciri şi de gânduri păcătoase ,şi către curăţirea inimii de sentimente care o întinează . În plus ,ei ne învaţă  că noi trebuie să alungăm orice rău de la bun început pentru a păstra sufletul curat. De îndată ce orice gând rău se apropie chiar pe nesimţite este absolut necesar să-l alungi şi să spunem de îndată rugăciunea lui Iisus .Şi atunci când în acest mod noi înfruntăm gândurile care vin de la simţuri şi de la diavoil , foarte curând vom simţi bucuria şi câştigul dobândite din postirea simţurilor . Dacă Eva şi-ar fi înfrânt văzul ,ea n-ar fi otrăvit pe urmaşii pântecelui ei , adică pe toţi oamenii care s-au născut din ea . Pe scurt ,înfrânarea simţurilor îl mântuieşte pe om de iad. 
  Părinţii trezvitori s-au nevoit mult pentru a afla harul lui Dumnezeu prin rugăciune.De aceea noi, copiii lor, le datorăm veşnică recunoştinţă , căci ei ne-au arătat o cale ce conduce sufletul la unirea cu Dumnezeu. Te poţi întreba :dar cum este posibil oamenilor şi mai ales monahilor şi preoţilor ,să trăiască duhovniceşte şi să împlinească nevoile lor duhovniceşti fără rugăciune , pe care Părinţii noştri trezvitori ne-au dăruit-o din experinţa lor ?Ei ne-au lăsat o moştenire de o valoare infinită care nu poate fi măsurată ,cântărită sau calculată. Moştenirea se numeşte trezvie . Trezvia înseamnă atenţie la gănduri , năluciri sau mişcări ale simţurilor ,este o forţă spirituală care se opune răului ; este o percepţie clară ,adică mintea vede ispitele de la depărtare şi fuge ,luându-şi măsurile de siguranţă necesare :ea apare atunci când mintea supravegheză inima şi gândurile care ies din ea. Înaintea sfinţilor părinţi , acei dascăli ai trezviei ,care au sistematizat rugăciunea minţii,monahii se ocupau mai ales cu virtuţile ascetice trupeşti. 
  Asceza trupului se numeşte praxis , adică post, înfrânare ,metanii,priveghere, slijbe religioase,ascultare ,smerenia. Ei numesc acest praxis oarecum benefic, în timp ce trezvia era numită foarte benefică. Începând cu sec XIV , rugăciunea a început să fie sistematizată şi organizată de părinţi.Ei au făcut cunoscută lucrarea trezviei ca ceva necesar pentru desăvârşirea omului. Prin lucrarea trezviei ei s-au eliberat de gânduri ,iar patimile au slăbit. Lucrarea le oferea curăţirea inimii. Asceza prin praxis este mijloc bun de a ajunge la trezvie. Vai nouă atunci când suntem învăţaţi şi nu punem în practică . Ce ne mai rămâne altceva de făcut decât să ne condamnăm pe noi înşine permanet ca nevrednici , ticăloşi şi leneşi ?
   Cel puţin prin învinuirea de sine şi smerenie putem redobândi tăria în rugăciune. Căci smerenia şi învinuirea de sine atrag harul lui Dumnezeu .Iar harul ,la răndul lui , aduce râvnă şi uşurează rugăciunea. Un om cu smerenie şi învinuirea de sine ,dimpreună cu mulţumire adusă lui Dumnezeu ,poate atinge înălţimi duhovniceşti şi să simtă darul înfierii. Dimpotrivă ,trudind ascetic fără să-şi înţeleagă propria infirmitate , slăbiciune şi ticăloşie ,un astfel de om luptă fără să se încununeze ,asudă fără plată ,mergând pe cale fără nădejde. Ce nenorocire să lupţi fără să câştigi !Să cultivi fără să culegi ! Din această pricină ,smerenia trebuie să preceadă tuturor nevoinţelor duhovniceşti. Omul ajunge să fie convins că absolut nimic nu se poate întâmpla fără ajutorul lui Dumnezeu .Trebuie să facem orice este necesar cu privire la o virtute sau alta şi apoi să asteptăm smerit cu conştiinţa că, dacă vrea Dumnezeu ,virtutea respectivă va prinde viaţă şi atunci vom începe să dăm roade. Altminteri rămâne numai truda " Părintele Efrem Filotheitul .

Începând din momentul existenţei pe pământ a Dumnezeului-Om este asimilat şi în Creştinism acest dicton. Pentru că Iisus Hristos este Dumnezeul-Om şi Măsură a toate . Şi omul poate fi dumnezeu după har, dar după un anumit efort.