Dragostea cingătoarea desăvârşirii

            Există un cuvânt ,în vorbirea curentă,cu profunde semnificaţii  duhovniceşti , dar  cu anevoie de pronunţat : dragoste

Nu există un alt cuvânt de mai mare valoare în sine,dar mai cu seamă în înfăptuire          

Greutatea lui constă tocmai în necunoasterea valorii sale de virtute supremă

                                dragoste -coroana tuturor virtuţilor

        Dragostea cuprinde în sine iubirea lui Dumnezeu faţă de om şi ,în acelaşi timp iubirea omului faţă de semenul său :omul-frate prin creaţie şi frate prin credinţă. Credinţa în existenţa Divinităţii se dovedeşte concret prin dragostea de Dumnezeu şi de aproapele.

Aşa cum Tatăl M-a iubit pe Mine , şi Eu vă iubesc ; rămâneţi în dragostea Mea

( I In 15,9)

   Dragostea este dumnezeiască ,întrucât imită iubirea Cuvântului celui viu şi lucrătoral lui Dumnezeu ,cum adevereşte Sf.Apostol Pavel  (Evr.6,5)

   Mântuitorul Hristos întruchipează suprema iubire divină ,care a adus din nimic la existenţă atât omul ,cât şi întreaga creaţie ;toate cele văzute şi nevăzute .

  Aceasta confirmă faptul că întreaga existenţă reprezintă rodul iubirii sfinte, căci Dumnezeu l-a creat pe om din dragoste ,după Chipul iubirii Sale.Învăţătura creştină are la baza iubirea sfântă.Participând la aceasta,omul devine chip al iubirii .Sfântul  Apostol Pavel precizează  că dragostea  cuprinde în sine toate tainele şi toată ştiinţa

  ( Cor .13,1)

 De fapt,dragostea nu este doar o problemă de raţiune,ci de inimă,de trăire concretă.Ea este locul pe care noi îl oferim aproapelui şi cel pe care el,ni-l asigură nouă în inima sa.

    Această reciprocitate afectivă ,manifestată prin bunătatea inimii,dreptatea,iertarea şi omenia,constituie pilonii veritabilei noastre existenţe.Misterul întregii noastre trăiri creştine constă în modul în care ştim să ne deschidem inima faşă de omul care are nevoie de  un ajutor concret.

                          ,, Milă voiesc ,iar nu jertfă “-ne cere Mântuitorul

  El a insistat ca oamenii să se iubească cu aceeaşi dragoste cu care Dumnezeu l-a creat pe om,pentru ca fiecare  om înnobilat  cu iubirea Sa ,să devină făptură minunată ,părtaşă a Împărăţiei Sale celei cereşti.

     Cu toate acestea ,sfânta dragoste ,care este puterea creatoare a lui Dumnezeu ,este greu de exprimat în cuvinte şi,mai ales ,de indeplinit în faptă ;Sfântul  Apostol Pavel afirmă că

 ,,De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor...dar,dacă dragoste nu am ,

nimic nu sunt (1 Co.13,1-2 ) ’’

 

    Aceasta,datorită faptului că dumnezeiasca dragoste constituie raţiuneade a fi a omului,definind sensul vieţii sale pe pământ .Acest model al virtuţii supreme reprezintă

paradisul comuniunii dintre oameni,tări şi popoare .

  De fapt ,conform învătături evanghelice ,trei sunt principiile care guvernează relaţiile dintre oamenii :

                        om contra om, om pe lângă om şi om pentru om.

    Atitudinea de om contra om îşi are originea chiar după creaţie,prin crima săvârşită de Cain : ce ai făcut cu fratele tău, Abel ?,acesta a răspuns că el nu este păzitor de fratele său ( Fc.4,10)

  Întrebarea aceasta priveşte pe fiecare pământean.Ce face omul cu fratele său aflat în suferinţă ,care are nevoie de un minimum de existenţă ?Ce atitudine  adoptă omul faţă de sărmanul care stă la colţ  de stradă cu mâna întinsă ,cerşind o bucăţică de pâine ?

  Niciodată,omule ,nu vei şti a cui este această mână cerşindă ,căci chiar Iisus Mântuitorul Se identifică cu cel sărman,când zice: străin am fost şi nu M-aţi primit,am flămânzit şi nu Mi-aţi  dat să mănânc ( Mt. 25,42-43).

    Mântuitorul ,ca Fiul al Omului ,este şi persoană umană ,El a biruit suferinţa prin iubirea Sa nemăsurată ,căci măsura iubirii Sale este ,,iubirea fără de măsură ”

    Într-adevăr, Mântuitorul este ,prin excelenţă ,Om pentru om,şi a luat asupra Sa destinul omului ,pentru a-l izbăvi din necaz.

  Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi mai mici ai Mei ,Mie Mi-aţi făcut (Mt.25,40)

   Mântuitorul a suferit pentru a binecuvânta suferinţa şi pe cei care se chinuiesc,sub diferite aspecte,şi,mai cu seamă ,pe cei care pătimesc din lipsa dragoste celor din jur...

   Răcirea dragostei dintre fiii oamenilor şi înlocuirea ei cu ura cea ucigătoare de frate,ca expresie a relaţiilor dintre oameni, lipsite de sentimentul sfânt al iubirii, a constituit tema unei reuniuni  ţinute la Paris.La sfârşitul discuţiilor ,s-a făcut un sondaj printre participanţi,spre a vedea câţi dintre ei folosesc ,în vocabularul lor,expresia te iubesc .

     Rezultatul a fost dezamăgitor .Dar ,impresionaţi de această tristă constatare,întorşi acasă,noaptea târziu ,unii au început a telefona la cei apropiaţi –părinţi,fraţi,surori,prieteni-,mărturisindu-le sentimentele lor de iubire :

        Tată,mamă,frate,soră,prietene,fii,fratele,prietenul vostru vă iubeşte sincer.

Surprinşi de acest neaşteptat gest de dragoste ,au răspuns şi ei la rândul lor :

bine,dragul meu ,şi  eu te iubesc cu adevărat.

    Curioasă şi neînţeleasă este această problemă a mărturisirii dragostei,căci până şi nevinovaţii copii folosesc cu anevoie cuvintele  ,,te iubesc  mamă’’sau ,,te iubesc tată ’’

cu toate că ei sunt mai sinceri în sentimentele lor de dragoste faţă de cei din jur.

  Dragostea trebuie mărturisită ,ca şi credinţa :Cel ce va crede şi va mărturisi mare se va chema în Împărăţia Cerurilor,a zis Mântuitorul. Şi totuşi ,mărturisirea dragostei se face cu multă stângăcie.La fel cum Sfinţii Apostolo,care nu ştiau să se roage,L-au rugat pe

Mântuitorul  să-i înveţe ,aşa şi noi ,la rândul nostru ,I-am putea cere să ne înveţe şi să ne ajute să ne iubim unii pe alţii şi, mai cu seamă să ne lumineze sufletul,pentru a cunoşte valoarea reală a dumnezeieştii iubiri.

     Cuvântul dragoste ne este fără conţinut ,ci reprezintă o valoare duhovnicească în sine,după cum adevereşte un vers românesc :

         ,,Nu uita că dragostea nu-i vorbă-n vânt,iubirea este lucru sfânt ”

Aşadar ,dragostea sfântă,frumoasă şi dumnezeiască este vrednică de toată lauda,zice

Sfântul Maxim Mărturisitorul,iar Sfântul Grigorie de Nyssa adaugă şi el că ,,dragostea

   este focul Dumnezeirii ,care mistuie toată ura şi răutatea omenească “

Ştiind că dragostea ,în timp ,îşi va pierde sensul său real,Mântutorul a transformat-o

în poruncă şi semn distinctiv al creştinilor :

 ,,Poruncă nouă  vă dau ,să vă iubiţi unii pe alţii…întru aceasta vor cunoaste că sunteţi ucenicii Mei,dacă veţi avea dragoste între voi (In 13,34-35)

  Răcindu-se dragostea dintre oameni atât de mult ,se pune problema dacă ,la a doua venire,va mai găsi Mântuitorul dragoste pe pământ.Grăitor în acest sens este răspunsul dat de un pustnic când a fost întrebat despre timpul când va avea sfârşitul lumii.Înlocuind timpul cu spaţiul,acesta a răspuns :când vor dispărea cărările dintre vecini.

  Într-adevăr ,astăzi nu se mai vizitează vecinii între ei şi ,uneori ,nu-şi cunosc nici numele ,mai ales în blocurile din oraşe.De fapt ,oamenii şi,în general ,vecinii îşi vorbesc din ce în ce mai rar şi chiar atunci când o fac ,conversaţia se reduce la câteva vorbe de uz curent,fără nicio semnificaţie :ce mai faceţi ? Sunteţi bine ?Vă doresc o zi bună .Atât şi nimic mai mult.

     O personalitate ,rugată fiind să dea definiţia fericirii ,a răspuns că

  Fericirea este atunci când oamenii se salută şi se vizitează reciproc,căci astăzi lumea trăieşte intr-o completă izolare ,om pe lângă om,şi aceasta,din cauza marii secete de dragoste.

    Deci să spunem  ,cum spune Părintele Rafael Noica :

   

Rugati-vă, fraţi şi surori: “Da, să gaseşti, Doamne, în mine să găseşti credinţă şi dragoste !”

                                                                                                    Amin !