Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



sâmbătă, 30 martie 2013

Cuvinte alese

Neruşinarea este o nerecunoştinţa faţă de Mântuitorul

 


     Nu vă faceţi, aşadar, mădularele ca ale unei desfrânate. Nu trupul vostru va fi întinat atunci, căci  trupul  vostru nu este al  vostru, ci al  lui Hristos.
      A zis acestea El, ca să arate că ne iubeşte, pentru că l-a făcut al Său trupul nostru – ca să ne scoată din puterea care ne duce la rău.
      Căci dacă trupul vostru nu este al vostru, n-aveţi puterea – zice el – de a întina un trup care nu-i al vostru, mai cu seamă dacă el este al Domnului – şi nici de a întina templul Duhului.
     Dacă cineva vine în locuinţa cuiva şi se poartă necuviincios, el va putea fi aspru pedepsit. Cel ce, din templul regelui face   spelunca   unui   bandit,   cugetaţi   ce   pedeapsă   îl aşteaptă!
     Gândiţi-vă aşadar, la acestea – şi respectaţi pe cel ce locuieşte în voi (…) Nu v-aţi făcut toţi mădulare ale lui Hristos? Aduceţi-vă aminte – şi aceasta vă va ţine în curăţie – ale cui erau aceste mădulare – şi ale cui sunt ele acum.
     Aşa că, de aici înainte, putere nu mai aveţi să faceţi ce vreţi cu ele, ci să slujiţi celui ce v-a eliberat. Noi ne arvunisem carnea noastră diavolului, ticălosul domn al desfrânării, Hristos văzând aceasta a descătuşat-o şi a scos-o de la această afurisită tiranie. Ea, aşadar, nu mai e a noastră, ci a aceluia care a eliberat-o. Vreţi sa-i daţi cinstire ca unei mirese regeşti, nimeni nu vă împiedică. Iar dacă vreţi s-o scufundaţi iarăşi în viaţa cea de odinioară, veţi suferi cuvenita pedeapsa pentru asemenea nelegiuire.
   Voi   sunteţi   mădularele   lui   Hristos,   voi   sunteţi templul Duhului Sfant.

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.