Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



sâmbătă, 23 februarie 2013

Nu va inselati

"Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera."

                         
  Autorul poeziei - Traian Dorz
                                                              

Atât de-aproape eşti de moarte
că nu se poate să nu vezi
ce lungă-i umbra ei spre tine
şi mâna ei spre unde şezi!

Atât de-aproape e-nălţarea
de prăbuşire şi de-abis,
că nu se poate să nu vadă
acel ce are-un ochi deschis!

Atât de-aproape e trufia
de neascultare şi blestem,
că încă de pe tron s-aude
eternul plâns în câţi şi-l gem.

Atât de-aproape-i Judecata
şi iadul, de-orişice păcat
c-ar trebui să fugi cu groză
de tot ce pare necurat.

...Şi Dumnezeu e-atât de-aprope
de tine credinciosul Său,
că fără ştirea Lui nu-i nimeni
s-ating-un fir din capul tău.

Să ai credinţă deci, şi frică, —
spre două părţi ai drum deschis:
şi mergi pe-o punte-atât de-ngustă
între Infern şi Paradis.

     Ce mult se-ndreptateste omul

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

Traian Dorz


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.