Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



sâmbătă, 28 aprilie 2012

Mai este har



Mai este har si pentru-acei
Ce legamântul pus nu-l tin
Si merg straini pe-un drum strain,
- mai este har si pentru ei.

Mai este har si pentru-acei
Ce calea Ta o parasesc
Si-s rataciti ori ratacesc,
- mai este har si pentru ei.


Mai este har si pentru-acei
Ce sunt cu lumea încurcati,
Si fara frati dar si cu frati,
- mai este har si pentru ei.



Mai este har si pentru-acei
Ce bat la usa ce s-a-nchis,
Si visatori dar si în vis,
- mai este har si pentru ei.

Mai este har si pentru-acei
Care-au vândut s-au au tradat
Si-s pacatosi ori în pacat,
- mai este har si pentru ei.

   Mai este – numai daca pot
Zdrobiti sa recunoasca tot,
       Adevărul
Dar daca nu pot plânge-amar
- nu este har, nu este har.

                                              Sfârşitu-s-a!



duminică, 22 aprilie 2012


                          
 Omul nu se poate salva fără sforţare şi aceasta are un scop îndoit:acela de a se cuceri pe sine şi de a îndruma pe alţii.Cei tari,cei aleşi au datoria de a răspândi lumina ce a înflorit în inima lor.Ei nu se pot mulţumi cu bucuria de a se înălţa singuri,ei merg purtând şi pe alţii...:,,Porunca noua dau voua, sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu" (Ioan 13, 34; 15, 12).


                                      Masculin si feminin

  Universul nostru moral cuprinde si raportul barbat-femeie,
deosebirea vine din faptul ca avem de-a facecu doua naturi,
cel masculin si cel feminin,cu formele si valentele lor aparte.
        Exista aici ,în lumea noastra,între barbat si femeie,o permanenta
stare de tensiune care se manifesta în infinite modalitatile posibile,
unele echilibrate,altele într-o dramatica lupta.
Dragostea omului pentru femeia lui este,de cele mai multe ori,un impas unde tese dulcele cu amarul si cantecul cu plansul.
  Cei mai multi dintre barbati vad in femeia lor o existenta de o calitate inferioara,o faptura care poate fi si poate sa nu fie.Atunci cand o cauta ,o vor ca pe o posesiune si o exploateaza ca pe un bun propriu,ceea ce face sa-i stinga personalitatea.Cei mai multi iubesc femeia pentru ei,si o consuma,nu o cultiva.
     Acel,,tu" pe care îl simtim zilnic în viata noastra interioara si sociala este cu totul specific în cazul femeii si trebuie privit ca atare.În general,natura si conditia femeii au foat privite într-un mod cu totul superficial si nedemn.Au trebuit sa vina poetii,ca o reabilitare a ei sa se produca.
     Pentru oamenii nostri de toate zilele,femeia este un obiect de uz casnic
sau si mai rau un instrument de furnizat placeri,iar casatoria o institutie prin care se castiga certitudinea economica si sexuala.Pe aceste temeiuri este privita,de cele mai multe ori dragostea.
  Dragostea acestor oameni are aceeasi calitate pe care o are însasi viata lor ce se misca între apetit si senzatie.
     Femeia devenita sotie este în primul rand un om,omul cel mai apropiat si cel mai bun,omul alaturi de care si prin care îti înfaptuiesti destinul
  Legatura sexuala exista,dar nu este specifica si definitorie pentru ca ea cade si dincolo de sfera existentei umane;în zoologie ea este reala si necesara prin caracterul ei natural,dar aceasta legatura capata o semnifcatie noua prin dragoste,însa adevarata legatura este de natura spirituala.
  Întelegem mai mult atunci cand privim lucrurile în adancime,nu în aparente înselatoare.Oamenii cand se casatoresc o fac mai des împinsi de instincte sau din interes,mai rar din dragoste;in acest fel îsi iau amante în loc de sotii,care inseamna cu totul altceva.
 În aceste cazuri nu mai poate fi vorba de dragoste ca putere generatoare a spiritului,nici de famile,nici de casa în sensul de camin si cu atat mai putin de unitate de viata si împlinirea unui destin uman superior
  Întrucat e om,femeia trebuie tratata ca o faptura spiritualizata;femeia are umantatea ei  pe care barbatul nu are dreptul sa o ignore si,mai ales,s-o distruga.Fiinta cu structura proprie ,cu o sensibilitate si vocatie specifica,ea manifesta valori si sensuri cu totul particulare.
  Cine doreste masculizarea femeii,nu stie ce face,pentru ca în acest fel saraceste universul umanitatii noastre.
  În casatorie stau fata în fata doua existente care sunt un potential de viata si rodesc abia prin unificarea lor,avand drept nazuinta realizarea unui echilibru existential.Participarea lor este într-un  anume fel o asimilare reciproca,care aduce la viata o alta existenta si care e,în mod real,altceva decat era initial.
  Dragostea adevarata nu merge pe relatie,ci pe creatie.Aceasta este una din caile prin care omul poate învinge singuratatea .

 

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Omul ,,civilizat"


     Omul ,,civilizat"este în genere înclinat să trăiască mai mult pezentul;prezentul care ,fără să ceară un sens şi o luptă a noastră,nu reprezintă nimic,el fuge să-l trăiască prin toate simţurile trupului atât de rafinat de civilizaţia aceasta de care sunt atât de mândri.
  A mânca bine,a îndrăgi femei doar frumoase,a fura şi exploata pe cei slabi,a dormi lenea unui trup obosit de senzaţii tari,a te închina icoanelor rotunde ale banului devenit în acest fel adevăratul Dumnezeu făcător de minuni,iată expresia unei vieţi pentru care a trudit o lume întreagă de milenii.
  Ce va fi mâine nu-l interesează pe acest ,om ;poate să se frângă şi osia cerului !Ce va fi mâine,, vom trăi şi vom vedea".Totul tebuie consumat acum pe calea simţurilor însetate de puternice zguduiri ,trebuie îndrumat către totala satisfacţie a pământului uscat şi neroditor din noi.
  Gândurile mari ,credinţele,dorul unei vieţi mai pure şi mai frumoase sunt ale omului duhovnicesc,ale poeţilor,ale visătorilor, omul ,,civilizat" n-are ce face cu ele ,nu le caută şi nici nu le cultivă,pentru ca ,,nu umblă după himere".Acest om îndobitocit de binele material ,acest om al prezentului stors de sensuri,acest om îşi duce viaţa numai cu perdelele trase,închis,apăsat,căzut în propria sa întunecime.
   Drama începe acolo unde prezenţa sa este activă.El retează elanurile,compromite credinţele,îngenunchează frumuseţea şi omoară omenia.El nu poate suferi altceva dincolo de fiinţa sa înrădăcinată atât de puternic într-n pământ care şi el refuză să-l primească.
   Omule mic,omule putred ,omule dizolvant,de ce eşti uneori atât de puternic ?!

La vânat de oameni

 
     De ce se urăsc oamenii?E atât necunoscut şi atâta
suferinţă legată de soarta noastră,încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea.
  De ce se chinuiesc oamenii unii pe altii?N-au loc sub soare?Nu le ajunge pânza cerului?Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă,încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de alţii.
  E multă frumuseţe în lume,dar oamenii orbi nu o văd.
Înclinarea spre a face rău e atât de puternică încât,pentru a o învinge ,a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.Sunt oameni sinceri şi oameni vicleni.E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni,ca şi între popoare calea înşelăciunii dă pas înaintea celor ce o folosesc.Viaţa ne dă foarte des acest spectacol:omul bun,omul curat este vânatul celui viclean;acesta din urmă nu poate trăi fără pradă.Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta celui rău ,faptă care nu are nici o deosebire faţă de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderile albe ale zăpezii.De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe alţii?
  De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul?Locul tău ,locul darurilor proprii nu ţi-l
poate lua nimeni;îl ai odată cu viaţa .

marți, 17 aprilie 2012

La rău răspunde cu bine

 Omul adevărat ,omul bun păstrător al omeniei nu se răzbună niciodată.
   A răspunde la rău cu rău este dovadă de slăbiciune.
A răspunde la rău cu bine este dovadă de tărie şi superioritate.
    Un om ales îşi alege şi mijloacele .El nu cultivă răul pentru că a fost
răsplătit cu rău.El smulge vieţii,oricât ar fi de mică,fărâma de lumină
ce scânteiază ici-colo în bezna nesăţioasă ce stăruie cu ochi de tăciune
pentru a ne înghiţi de bună voie.
      Ai în faţă un om rău .Poţi fi sigur de aceasta,totuşi nu eşti îndreptăţit
să-l alungi sau să-l loveşti.Poartă-te bine ,umblă frumos cu el ,umblă
cu mâni de aur .Omul nu e întotdeauna pe deplin ticălos.În cel mai umbrit şi apăsător suflet ,mai stăruie uneori un sâmbure al binelui.Purtarea ta bună poate aduce la viaţă o făptură nouă,până
atunci doborâtă.Conştiinţa lui încărcată de piatra cu care te-a lovit ieri,
poate fi trezită,poate fi uşurată.Mâna ta caldă,mângâierea plină de dragoste pot să sfarme urâtul din el,şi să-şi dea seama ruşinat de ceea ce a făptuit ieri.
    Aşa apare lepădarea de un trecut urât şi începe o viaţă nouă,străbătută
de razele unui îndem mereu spre bine.La omul  cel mai căzut poţi avea bucuria celor mai frumoase însuşiri şi desăvârşite abnegaţii.
   Atunci când omul nu e căzut în ireparabil şi chiar şi atunci,leacul adevărat este acela al bunătăţii,al îndemnului curat.Omul se tămăduieşte
cu iertare,cu dragoste,cu mângâiere.Cerul îşi răsfrânge din nou seninul
dacă noi avem tăria să deschidem largi ferestrele tuturor virtuţilor
binefăcătoare.