Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



duminică, 25 martie 2012

Slava deşartă -prima treaptă a mândriei

Prima treaptă ,inofensivă la prima vedere,este slava deşartă.Diavolul este viclean şi nu-l înalţă
pe om dintr-o dată la o înălţime ameţitoare,ci caută,mai întâi,să trezească în el năzuinţa după dobândirea slavei.Slava deşartă înseamnă căutarea slavei omeneşti-păguboasă,goală,deşartă.Marele cunoscător al virtuţilor şi patimilor omeneşti şi fin psiholog al vieţii duhovniceşti,Sfântul Ioan Scărarul,socoteşte că slava deşartă şi mândria sunt momente diferite în evoluţia aceleiaşi patimi.După cuvintele sale:,,diferenţa dintre aceste două patimi este aceeaşi ca dintre copil şi bărbat...
                           Slava deşartă este începutul ,iar mândria sfârşitul "
     Omul iubitor de slavă deşartă a simţit gustul duceţi otrăvitoare şi de aceea caută numai linguşiri şi laude.Această patimă îşi arată întreaga sa vrăjmăşie faţă de Dumnezeu încă din pântecele mamei.Iubitorul de slavă deşartă caută şi însetează după slavă când de fapt aceasta aparţine numai lui Dumnezeu Celui Veşnic(Deuter.32,3;Luca2,14)
  Cuvântul lui Dumnezeu strigă totdeauna şi pretutindeni:,,Fie slava Domnului în veac !
  Psaltirea ,mai cu seamă,este plină de preamărire adusă lui Dumnezeu şi de cununi de laudă pentru lucrările Lui minunate.Şi iată ,iubitorul de slavă deşartă uită că şi el este chemat să aducă slavă creatorului.El,sărmanul,îndrăgostit de sine,se crede el însuşi dumnezeu şi caută slava pentru sine.De aceea Sfântul Ioan Scărarul are dreptate atunci când îl numeşte pe omul iubitor de slavă ,,creştin închinător la idoli".Şi mai neobişnuit este faptul că slava deşartă se poate strecura chiar şi în sufletul credincios şi evlavios.Un astfel de om începe să se laude chiar  şi cu faptul că îl slăveşte pe Dumnezeu.Slava nu cunoaşte nici un fel de oprelişti şi hotare.Ea găseşte pretutindeni prilej de iubire şi laudă de sine.Sfântul Ioan Scărarul a dezvăluit aceasta în chip deosebit în următoarele cuvinte:,,Aşa cum soarele străluceşte la fel pentru toţi ,tot astfel şi slava deşartă se laudă cu toate virtuţile,străduinţele.
       De exemplu:
  Sunt stăpânit de slavă deşartă când postesc,îngăduindu-mi încă o anumită mâncare,ca să nu fie cunoscut de ceilalţi postul meu,iarăşi mă stăpâneşte slava pentru chibzuinţa mea;îmbrăcându-mă în haine luxoase sunt biruit de deşertăciune,schimbându-le în haine nearătoase.Iarăşi sunt stăpânit de modestia mea.Încep să vorbesc,slava mă cuprinde;voiesc să tac,iarăşi slavei mă predau.Oriunde voi azvârli acest spin el tot cu vârful în sus va sta"
 Mare nenorocire este slava deşartă,căci în toate îşi poate afla hrana.Cu ce ne se laudă oare,un om?Cu bogăţia sa,cu frumuseţea,cu mintea,darurile,veşmintele,virtuţile,ba chiar şi cu patimile sale,totul poate sluji ca prilej de slavă deşartă.Îndeosebi femeile au slăbiciunea de a se bucura când sunt lăudate.
  Atât de adânci sunt rădăcinile slavei în inima omului încât,dacă acesta nu are nimic deosebit cu care să se laude,începe să se mândrească cu funda de la pălărie,chiar cu accesoriile hainelor sale.Priviţi-i pe cei mici!Şi în inimile lor curate începe ,încă de timpuriu ,să răsară floarea otrăvitoare a slavei.Fetiţele se laudă cu rochiile,brăţările şi păpuşile lor,iar dacă li se spune cumva că hăinuţele sau jucăriile lor nu sunt frumoase se simt rănite şi încep a pânge.
   O,câtă slavă desartă umple inima unui băieţel care a primit îngăduinţa de a purta puţin ceasul tatălui!El iese afară la prietenii lui de joacă şi începe să se laude în faţa lor.Nu îngăduie nimănui să atingă preţiosul obiect.Iar când uimirea şi invidia începe să se zugrăvească pe chipul celorlalţi,atunci slava şi bucuria micuţului trufaş nu mai are limite.Dacă slava deşartă răsărită în sufletul încă nevinovat al copilului nu este grabnic înăbuşită,va creşte curând şi va deveni boală primejdioasă pentru acel suflet.Slava deşartă nu face diferenţă de neam sau clasă socială.Aşa după cum o boală poate atinge pe oricine,tot astfel ea se poate cuibări în orice om.Oamenii însemnaşi(cu titluri)află în măreţie prilej de slavă deşartă.Dar şi simplii muncitori ştiu să afle în sine ceva cu care să se mărească.Blaise Pascal,exprimă acest fapt în următoarele cuvinte:,,Vanitatea este atât de adânc înrădăcinată în inima omului,încât şi ostaşul
şi slujitorul,şi bucătarul,hamalul,se laudă ,şi fiecare vrea să aibă admiratorii săi.Şi filosofii vor să îi aibă pe ai lor,şi aceia care scriu împotriva acestui lucru vor să câştige slavă,că au scris bine;şi aceia care citesc cele scrise vor să se mărească cu aceasta,că le-au citit;şi eu,care scriu acestea,poate am aceeaşi dorinţă,..."Aici,în ironia lui Pascal se poate distinge durerea sa în faţa situaţiei tragice în care se află sufletul omului căzut.Şi într-adevăr,slava deşartă este rezultat al căderii.Până la căderea în păcat ,primii oameni,în rai,nu cunoşteau nici mândria,nici slava deşartă.Câtă vreme omul a fost vrednic de fericire,nu a căutat slava,ci dădea slavă Creatorului său.De când a devenit vrednic de plâns,a început să înseteze să fie fericit şi lăudat de alţii.
   Întâlnim slava nu numai la cei din lume,ci şi la oamenii duhovniceşti.Iar dacă la mireni ea este primejdioasă ,la oamenii duhovniceşti este aducătoare de pierzanie.Pe lângă aceasta,interesant este şi faptul că slava poate sili pe om să se nevoiască ,să se trudească,să se roage,să postească şi să dea milostenie.Dar toate aceste nevoinţe sunt atât de nefolositoare celui stăpânit de slavă pe cât de nebunesc este a turna apă înt-un vas spart.Fariseii,despre care ne relatează Sfânta Evanghelie,nu săvârşeau ei oare,din dorinţa de slava toate faptele bune?.Şi în loc să primească răsplată de la Dumnezeu pentru nevoinţele lor,ei au auzit din gura lui Hristos:,,Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici!"
   Acela care se slăveşte pe sine,şi cea mai bună faptă de va sărârşi,nu are nici un folos din aceasta,de va căuta slavă omenească.Domnul nostru Iisus Hristos îi povăţuieşte pe ucenicii :
  ,,Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei;astfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri Deci, când faci milostenie,nu trâmbiţa ( povesti)înaintea ta,cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe,ca să fie slăviţi de oameni;adevărat grăiesc vouă;şi-au luat plata lor.Tu însă ,când faci milostenie,să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta,ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău,Care vede în ascuns,îţi va răsplăti ţie"(Matei 6,1-4)
  Mântuitorul sugerează aceeaşi păzire atentă de slavă deşartă şi în rugăciune.şi în post,precum şi îndeobşte în săvârşirea tuturor faptelor bune şi bineplăcute.Nu în zadar slava deşartă este asemuită de unii Sfinţi Părinţi cu o mică furnică târâtoare.Oricât de mică ar fi ea, poate distruge marile roade ale virtuţilor.,,Furnica",spune Sfântul Ioan Scărarul,asteaptă secerişul grâului,iar slava aşteaptă strângerea bogăţiilor "Prin bogăţii,trebuie să se  înţeleagă truda duhovnicească şi virtuţile dobândite.Furnica se bucură că va avea prilejul să fure un bob,iar slava se bucură că se va putea lăuda cu nevoinţele săvârşite.Dar prin puterea legilor duhovniceşti în clipa în care te lauzi cu binele pe care l-ai săvârşit l-ai şi pierdut.Pentru că,dacă vei căuta slava de la oameni,îţi primeşti deja răsplata aici şi te lipseşti de răsplata în ceruri.
 Sfântul Episcop Teofan Zăvorâtul numeşte slava deşartă cel mai vătămător şi linguşitor vrăjmaş.,,Aceasta îl face pe om să fie asemenea unui muncitor,care oricât ar câştiga,risipeşte imediat tot câştigul,fără să lase ceva şi pentru ziua de mâine.Acela care se slaveşte pe sine şi-a câştigat deja răsplata şi nu are ce să aştepte să-i fie dat în viitor.El este totdeauna gol,asemenea aceluia care risipeşte tot ce are.Gol se va înfăţişa şi în lumea de dincolo.
  Numai păcatele sale îl vor însoţi,iar faptele bune,care i-ar fi putut fi de folos pentru a birui păcatele,nu vor acea nici o valoare.Iată cât de ucigătoare este paguba pricinuită de slava deşartă"
  Nebunia slavei constă în faptul că te sileşte să te trudeşti în zadar răpindu-ţi răsplata pentru trudă.,,Nevoitorul stăpânit de slavă deşartă - DEŞARTĂ",spune plin de înţelepciune Sfântul Ioan Scărarul, ,,îşi pricinuieşte sieşi două rele:primul,că îşi istoveşte trupul,iar al doilea,că pe lângă aceasta nu primeşte nici o răsplată pentru truda sa"Omul stăpânit de slavă seamănă cu găina proastă.De cum a ouat un ou ea se laudă ,cotcodăcind,astfel încât să fie auzită.Dar în felul acesta nu-şi face  decât ei rău,căci de cum o aud oamenii îi şi iau oul.Tot astfel şi demonii răpesc de la omul stăpânit de slavă binele săvârşit.Creştinul iubitor de slavă este întotdeauna nechibzuit ,după înţelepciunea dumnezeiască.Din deşertăciune ,el se laudă înaintea tuturor cu bogăţiile pe care le-a adunat.Şi cel care îşi arată multora comorile,acela negreşit va fi jefuit de hoţi."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.